duminică, 3 mai 2009

Game Set Match



Ultimul „El Clasico” de pe „Bernabeu” însemnase o mare umilinţă pentru FC Barcelona, care intrase de patru ori la apă, marcând doar golul de onoare.
Între aceste două superputeri ale Spaniei astfel de episoade sunt răni care nu se vindecă decât prin revanşe la fel de usturătoare. Şi catalanii au venit la Madrid ieri purtând în ei toată setea de a umili Realul în faţa propriilor suporteri. A rezultat un fotbal nebun, în multe momente parcă desprins de pe play-station, cu pase de un rafinament aparent imposibil şi cu o ploaie de goluri, cele mai multe în poarta celui mai bun jucător al Realului, Iker Casillas.

Neînvinsă de 17 etape, adică exact de la prima secvenţă a lui „El Clasico” din acest sezon, când a fost 2-0 pentru blau-grana, armada lui Juande Ramos şi-a iluzionat cei 80.000 de fani cu un blitz-gol marcat de Higuain, dar catalanii nici nu au clipit din ochi şi maşina de goluri Messi - Eto’o - Henry a început să tureze la maxim. Până la pauză, Casillas a fost executat de trei ori, dar a mai oprit cu tentaculele sale de om-păianjen alte trei-patru proiectile ucigătoare. La reluare, Realul a comis aceeaşi imprudenţă, de a marca prima şi foarte repede, prin Sergio Ramos, ceea ce a stârnit un nou taifun asupra porţii lui Casillas şi lui Henry i-au trebuit doar 40 de secunde pentru o “dublă”. L-a imitat apoi şi Messi, obligându-i pe “galactici” să coboare cu picioarele pe pământ.
Cu victoria de la Madrid, Barcelona a pus practice mâna pe primul trofeu din cele trei pentru care luptă (campionat, Cupa Spaniei şi Liga Campionilor), titlul luând drumul spre “Nou Camp”. Şi nici nu se putea mai frumos, cu salutări tocmai de pe teritoriul duşmanului de-o viaţă, unde se impun pentru a 15-a oară.

Sursa: Prosport.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu